Close_Window
Bine ati venit in Sectorul Corporativ






Ati uitat parola ?
Home Baza ştiinţifică Radiaţiile electromagnetice si efecte asupra sănătaţii umane Despre natura fizică a câmpului biologic

Despre natura fizică a câmpului biologic

Modelul torsional al celulei

Formularea noastră privind proprietatea de bază a câmpului biologic nu prezintă, din punctul de vedere al conţinutului, analogii cu nici unele dintre campurile cunoscute in fizica (desi, bineinteles ca nici nu le contrazice). A. G. Gurwisch.

1. Principiile biologiei analitice si a teoriei campurilor celulare

Varianta initiala a ipotezei privind natura fizica a campului biologic a fost publicata, ca si anexa la monografiile (11, 12), in revista — (13), precum si prezentata la conferinta «Fizica sistemelor biologice» (14). Articolul propus reprezinta o continuare a dezvoltarii reprezentarii naturii campului biologic.

Biologia moderna, intr-o maniera absolut paradoxala, ignora principiul fundamental al constructiei naturii, integritatea ei existentiala. Aceasta a condus la aparitia unei crize profunde atit la nivelul biologiei ca si stiinta, cit si in acele domenii, care prin activitatea lor, tind sa se sprijine pe principiile biologiei, in particular, medicina. Preocuparea exagerata de metodologiile analitice, mai ales in cercetarile de la nivelul celular si subcelular, a condus in prezent la ignorarea aproape totala a abordarilor integrale. Desi de aproape o suta cincizeci de ani exista o intelegere a faptului ca celula este morfologica, functionala si reprezinta unitatea vie genetica, pina in prezent, stiinta biologica este caracterizata printr-o lipsa a imaginii celulei per ansamblu. Cu toate acestea, ideile holistice de perceptie a universului din biologie au fost aprofundate in multe dintre lucrarile savantilor secolului XX. Din rindul acestora face parte, fara indoiala, A. G. Gurwitsch (1874—1954), a carui intreaga opera este patrunsa de intelegerea profunda a integritatii manifestarilor vietii. In acest context, o atentie deosebita trebuie sa acordam teoriei sale despre cimpul biologic (1). Ne vom opri asupra momentelor principiale ale conceptului cimpurilor celulare, ele fiind si ultimele reprezentari ale lui A. G. Gurwitsch despre campul biologic.

  • Gurwitsch lega originea campului de centrul celulei, de nucleu, iar mai tirziu de cromatina (2).
  • Campul celular, in acceptiunea lui Gurwitsch, are un caracter vectorial, nu de forta. Acesta se manifesta prin faptul ca moleculele (complexele moleculare), capata o orientare noua, se deformeaza sau se misca in camp nu datorita energiei campului, ci epuizind energia potentiala pe care au acumulat-o in urma metabolismului. Molecula, cu un exces de energie, se afla intr-o stare de excitatie si este supusa actiunii campului, o parte importanta a energiei acumulate transformindu-se in energie cinetica. Atunci cind energia excedentara este epuizata, molecula revine la starea de neexcitare, iar actiunea campului asupra sa inceteaza.
  • Campul celular, fiind o creatie a proceselor de dezechilibru, este de natura dinamica.
  • Campul celular este anizotrop cu un specific de vid. In ultimii ani, interesul fata de opera lui A. G. Gurwitsch creste in permanenta. Din pacate, acest interes este in mare parte superficial si deseori conduce la distorsionarea ideilor sale, autorii incluzind pareri proprii. Nu am putea, de exemplu, sa explicam altfel aparitia in literatura stiintifica si stiintifico-populara care circula, a unei pareri, care chipurile ii apartine lui A. G. Gurwitsch, precum ca campurile celulare sunt campuri emanate de celulele fotonilor. In legatura cu aceasta, trebuie sa spunem clar ca A. G. Gurwitsch nu reducea nicidecum prezenta campului biologic la iradiatia mitogenetica (3), dedicindu-si 30 de ani cercetarii acestuia. Mai mult ca atit, in opera sa finala, A. G. Gurwitsch a analizat o asemenea posibilitate, insa a negat-o (2, pag. 164). Cunoscind bine fizica, Gurwitsch intelegea perfect ca nici una dintre interactiunile fizice cunoscute la acel moment nu corespundea proprietatilor campului biologic descoperit de catre el si nu dorea sa speculeze pe aceasta tema.

Exista si un aspect terminologic legat de folosirea exacta a conceptelor. Cu 15—20 de ani in urma, L. V. Belousov, a propus sa nu se utilizeze termenul de «biocamp» pentru reprezentarea dezvoltata de Gurwitsch. Pentru aceasta exista minim 2 cauze. In primul rind, insusi Alexandr Gavrilovich folosea in lucrarile sale conceptul de «camp biologic». In al doilea rind, termenul de «camp biologic» a fost fundamentat de A. G. Gurwisch prin definitii stiintifice exacte si constructii logice, spre deosebire de conceptul vag al «biocampului» care este folosit pentru campuri foarte diferite, existente in sistemele vii si este folosit adeseori la nivel pur declarativ.

Din momentul dezvoltarii de catre Gurwitsch a reprezentarii campului celular biologic au trecut mai bine de o suta cincizeci de ani. In ultimul secol si jumatate, au fost formulate teoretic si demonstrate experimental principiile celei de-a «cincia» interactiuni, cea a campurile de inertie. S-a stabilit ca aceste campuri de inertie, esenta campului de rotatie sunt campuri torsionale (4, 5). Proprietatile cimpurile torsionale (in particular, caracterul lor neenergetic, vectorial si axial de manifestare) coincid de o maniera uluitoare cu proprietatile campurilor celulare, descoperite de A. G. Gurwitsch. In lucrarea de fata se incearca sa se formuleze un model torsional simplu al celulei pe baza reprezentarilor referitoare la rolul interactiunilor torsionale in crearea campului biologic.

2. Proprietatile elementelor structurii celulare si campurile torsionale

1. Cromatina.

Cromatina, la baza careia se afla ADN-ul cromozomial care interactioneaza cu nenumarate proteine, precum si cu ARN-ul, poseda o ritmicitate periodica clar pronuntata. Periodicitatea fireasca a procesului natural demonstreaza faptul ca acesta este un fenomen integru. Intr-adevar, ritmul de transformare al cromatinei in urmatorul sistem organizational conditioneaza ciclul celular de la o diviziune la alta pentru celulele divizabile si cicluri mai specializate pentru celulele diferentiabile, care nu se divizeaza.

Pentru noi sunt extrem de importante principiile organizarii moleculare a cromatinei. Este binecunoscut faptul ca ADN-ul formeaza structuri spiralate. Proteinele din cromatina aproape ca «conduc» organizarea complexului molecular, asigurindu-i dinamicitatea. Intrucit structura spiralata reprezinta elementul cheie in constructia cromatinei la toate nivelele sale organizationale, elementele de miscare rotativa sunt prezente neaparat in fiecare din transformarile dinamice ale cromatinei. Aceste transformari au loc permanent pe parcursul intregului ciclu celular, inclusiv in cadrul replicarii ADN-ului cromozomial, al transcrierii genelor si bineinteles in timpul transformarii cardinale a cromozomului in procesul mitozei. Una dintre consecintele importante ale teoriei vacuumului fizic (4) consta in afirmatia ca orice corp polarizeaza vacuumul si, prin urmare, creeaza o anumita structura a campului in spatiu, avind o componenta torsionica. Cu alte cuvinte, orice corp, pe langa celelalte campuri, creaza in jurul sau un camp torsionic. Bineinteles ca moleculele si structurile submoleculare nu prezinta o exceptie in acest sens.
Daca molecula sau structura submoleculara poseda proprietatea de a executa miscarile rotative caracteristice, este foarte posibil ca ea sa fie sursa campurilor moleculare torsionale dinamice. Pentru noi este important ca fiecare cromozom este unic din punctul de vedere al structurii. In afara de aceasta, intr-un anumit loc din spatiu, in interiorul celulei sale, fiecare cromozom individual este practic unical. Aceasta reprezinta premiza faptului ca campurile create de fiecare cromozom in efectuarea dinamicii sale rotative, exprima in intregime proprietatile sale si nu se neutralizeaza.

2. Canalele ionice din membrana nucleului si din membrana plasmatica externa

Dupa cum se stie, ionii poseda un anumit spin axial. Canalele ionice asigura deplasarea directionata a ionilor, adica a particulelor axiale, prin membrana. Fiecare tip de canal ionic este specific, adica prin el se deplaseaza predominant ioni de un anumit tip si intr-o directie anume. In afara de aceasta, este binecunoscut rolul important al structurilor spiralate de natura proteica si neproteica in crearea canalelor transmembraniene (6). In acest fel, nu este exclus ca structura organizationala a canalelor ionice ale membranei sa asigure selectia ionilor in functie de orientarea lor axiala si de asemenea sa contribuie la dobindirea de catre ioni a unui moment rotativ suplimentar.

Trebuie sa subliniem o data in plus ca principiile organizarii spiralate sunt folosite pe scara larga in structura macromoleculelor biologice. Acestea ocupa un rol aparte in constructia acizilor nucleici si unul destul de important, in structura proteinelor.

3. Moleculele proteice — fermentii

Dupa cum se stie, fermentii si substraturile acestora, participind la procesele biochimice, poseda proprietatea de a capata o polarizare spinala si de a trece in stare de excitare. Aceasta proprietate a lor este foarte utilizata in studiile prin REP (rezonanta electronica paramagnetica) in biologie si in medicina. Este important momentul ca anume moleculele proteice, dupa parerea lui A. G. Gurwitsch, constituie obiectul de actiune al cimpului biologic. Anume acestea, aflindu-se in aria de actiune a campului biologic, creaza «constelatii moleculare dezechilibrate», cele mai importante structuri dinamice de la nivelul celulei. Anume moleculele proteinei reprezinta sursa emanatiei mitogenetice, celei de-a doua chemiluminiscentei, fenomen descris mai jos.

4. Emanatia mitogenetica

Emanatia mitogenetica (3) reprezinta o iradiatie ultravioleta foarte slaba in diapazonul de la 190 la 330 nm si a fost descoperita de catre A. G. Gurwitsch in 1923. Importanta deosebita a iradiatiei mitogenetice pentru sistemele vii a fost aratata in nenumarate lucrari ale lui Gurwitsch si ale coautorilor in anii ?20-?40 ai secolului trecut. Fiind de natura fotonica, iradiatia mitogenetica poseda o componenta torsionala [4]. Ea reprezinta o parte integrala, adaugatoare (conform lui N. Borr) a campului celular, care nu epuizeaza totusi in nici un fel manifestarea acestuia. Este important sa subliniem ca radiatia mitogenetica joaca un rol important atit in interactiunile intramoleculare, cit si in cele intermoleculare.

Sursele campurilor de torsiune din mediul inconjurator si interactiunea acestora cu campurile de torsiune ale celulei

Celulele inconjuratoare si corpurile naturii neinsufletite

La formarea campului biologic actual al unei celule participa celulele care o inconjoara. Actiunile torsionale externe sunt foarte numeroase si diverse. Printre corpurile naturii neinsufletite trebuie sa subliniem rolul apei si al substantelor dizolvate in ea, care formeaza un sistem dinamic foarte mobil, capabil sa transmita informatie vitala pentru celulele vii. Apa, datorita proprietatilor sale unicale, metaforic vorbind, simte in permanenta respiratia Universului. Ritmul si actiunea sa asupra campurilor influenteaza procesele biosferice intr-o mare masura prin intermediul apei.

Un rol semnificativ il au structurile cristaline care fac parte din biogeocenoze (de exemplu, formele montane) si a corpurilor organismelor care se afla in stransa interactiune cu cele vii. De exemplu, cochiliile molustelor, structurile neorganice cristaline din tesutul osos etc, isi aduc aportul sub forma campurilor torsionale statice.

3. Particularitatile constructiei si functionarii ADN-ului din punctul de vedere al presupuselor caracteristici torsionale

Avem toate temeiurile sa presupunem ca un rol crucial in aparitia, dezvoltarea si existenta vietii il au moleculele unicale si specifice de ADN, care intra in componenta cromozomului (cromatinei), precum si a plasmidelor si virusilor. ADN-ul din organismele vii, aproape tot timpul impreuna cu proteinele, exista de obicei sub forma unor spirale organizate in mod divers. Sa remarcam anumite proprietati importante caracteristice spiralelor.
De obicei un corp spinal creaza in jurul axei de rotatie o polarizare care corespunde campurilor torsionale divers directionate. Campul de torsiune creat in partea unui pol formeaza polarizarea dreapta, iar celalalt, respectiv, pe cea stanga. (Figura 1)

Figura 1. Ilustratie din lucrarea [5], care arata directionarea campului torsional al corpului cu structura de spin.

Este evident caracterul axial al campului, polarizarea are loc in conurile spatiale, dispuse de-a lungul axei de rotatie a corpului.

Alta situatie apare in cazul rasucirii spiralei. La rasucire, spirala are la ambele capete aceeasi directie de rotatie. Este evident ca campul torsional, generat de spirala dinamica in ambele directii, va fi acelasi (!), iar directia de polarizarea spatiului, «stanga-dreapta», va depinde de directia de rasucire a spiralei (fig. 2).

Figura 2. Campurile torsionale care apar la rasucirea spiralei (A) si la rasucirea ei in sens invers (B).

A — la rasucirea spiralei drepte, rotatia elementelor E1 si E2 in raport cu zona centrala a spiralei (E0), polarizeaza egal spatiul in ambele conuri externe, creand un camp torsional.

B — la rasucirea inversa a spiralei, rotatia elementelor E1 si E2 in raport cu zona centrala a spiralei (E0) are loc in sens invers, fata de prima rasucire si spatiul in ambele conuri externe se polarizeaza de data aceasta creand campul torsional stang.

ADN-ul in totalitate, desi nu tot odata, se rasuceste in procesul de replicare (divizare). Se considera ca procesul de spiralizare completa a cromozomilor are loc in stadiul initial al mitozei, profaza. Dupa cum vom vedea mai departe, se pare ca, spiralizarea completa (compactizarea) cromozomilor se incheie catre inceputul metafazei. Cu toate acestea, la sfarsitul profazei, cromozomii celulei care se divizeaza pot fi urmariti la microscop, campul torsional avand la spiralizarea cromozomilor o directie care intra in contradictie cu campul torsional al membranei nucleului. In rezultat, la sfarsitul profazei, nucleul celulei dispare, iar cromozomii se regasesc in citoplasma. La sfarsitul metafazei, cromozomii incep sa se imprastie spre polii celulei divizabile, si se pare ca imediat incep procesele de despiralizare a cromozomilor. Desi exista temeiuri sa presupunem ca (vezi partea a 5-a) tocmai despiralizarea cromozomilor, care incepe in metafaza, este cauza deplasarii lor catre poli. In stadiul telofazei, cromozomii, grupandu-se in zonele polare ale celulei care se divide, se despiralizeaza activ, restabilind orientarea anterioara a campului torsional. Aceasta conduce la formarea membranei noului nucleu a fiecarei celule-fiice in jurul zonei compacte a cromozomilor care se despiralizeaza in telofaza.

Este foarte posibil ca anumite miscari rotative, legate de rasucirea structurilor spiralice de ADN sa se produca la transcrierea genelor, desi, dupa cum se pare, acestea nu joaca un rol determinant in formarea campului celulei.

Trebuie subliniat faptul ca procesul de replicare, ca si alte procese de la nivelul celulei, de fapt, are un caracter strict ordonat si repetitiv. Asa cum se arata in lucrarea [7] pe extractele oualor de Xenopus (broasca) la eucariote, imediat dupa incheierea diviziunii si formarea nucleului, are loc formarea unor complexe proteice complicate, asa numitele centre prereplicationale (fig. 3). Mai tarziu acestea se transforma in centre de replicare, care determina locurile de prindere a ADN-ului cromozomial de nucleul celulei si practic realizeaza replicarea din perioada -S a interfazei. Este logica presupunerea ca centrele replicationale se dispun de o maniera naturala in celula, iar constelatia lor poarta un caracter de forma specifica. Asa se poate determina forma specifica configuratiilor campurilor torsionale generate, cu alte cuvinte, specificitatea campului biologic a unei anumite celule, tesut, sau vid.

Figura 3. Vizualizarea centrelor prereplicationale in extractele de oua Xenopus, fotografii din lucrarea [7].

Centrele prereplicationale sunt complexe proteice complicate, care apar la incheierea mitozei prin intermediul autoasamblarii, se transforma in centre functionale replicationale dupa formarea membranei nucleice. In lucrarea [7] centrele prereplicationale au fost vizualizate cu ajutorul anticorpilor monocanalici cu un semn floriscent.

Spirala dubla nu se rasuceste imediat si in totalitate, ci se produce o despletire si replicare a unor anumite portiuni de ADN, denumite repliconi. Concomitent, replicatia se poate produce in mai multi repliconi. Sinteza firelor complementare ADN in interiorul fusului de diviziune are loc in paralel cu despiralizarea spiralei duble.

Este cunoscuta viteza de miscare a fusului de diviziune la bacterii. La E. Coli ea constituie 800 de perechi de baze pe secunda [6, pag. 408]. Asadar, bazele nucleotidice ale cromozomului in rasucire a bacilului intestinal se rotesc in jurul axei spiralei duble cu o frecventa de minim 80 hz, iar replicatia completa a cromozomului E. Coli se desavarseste in 40 de minute. Pentru majoritatea celulelor acest proces este mai indelungat, dar exista celule, inclusiv cele eucariote, a caror diviziune se produce mult mai rapid.

Un moment principial al rationamentelor date este ca fiecare cromozom din celula, si respectiv fiecare molecula ADN care o formeaza este unica si singulara. (Cu exceptia, bineinteles a poliploizilor, la care numarul cromozomilor este multiplu. Acest lucru, pana la un anumit nivel, nu influenteaza caracterul campului biologic al celulei poliploide, intrucat cromozomii multipli sunt izomorfi din punct de vedere structural, iar din punct de vedere al dispunerii in spatiu se afla in imediata apropiere si sunt amplasati asemanator). Dupa diviziunea din perioada -S a interfazei, cromatidele surori continua sa constituie un tot intreg pana la incheierea metafazei, cand cromozomii incep sa se imprastie spre polii celulei in diviziune. Dar dupa ce cromatidele de separa si se indeparteaza spatial catre cei doi poli opusi, celula nu mai poate continua sa fie un tot intreg si in telofaza se incheie formarea celor doua noi celule aparute.

Astfel:

  • ADN-ul, elementele sale structurale, poseda un camp torsional (static).
  • Elementele structurale ale ADN-ului se caracterizeaza printr-o miscare rotativa ordonata de o anumita frecventa, conditionata de principiul de organizare in spirala al acidului nucleic si care se realizeaza in procesul de rasucire-indreptare a cromatinei.

Din aceste considerente, se poate presupune ca moleculele de ADN, constituind baza cromatinei, in procesul functionarii lor, dau nastere unor campuri torsionale specifice, care joaca un rol crucial in existenta lumii vii.

4. Modelul torsional al celulei

Bazandu-ne pe proprietatile mentionate mai sus ale celulei vii putem sa formulam modelul ei torsional fenomenologic.

Modelul interactiunilor celulare torsionale trebuie sa includa sursele campurilor din interiorul celulei caracteristice naturii biologice si elementele sensibile la actiunea acestor campuri, in cazul nostru, in primul rand, moleculele proteice, fermentii.

Un rol determinant in formarea campului torsional al celulei il are campul dinamic autocoordonat, creat de ansamblul de cromozomi (fig. 4 si 5). (Dupa cum se stie [4,5], campurile torsionale cu aceeasi orientare se atrag, iar cele de orientare opusa se resping). Campurile torsionale complexe, legate prin membrana nucleului si prin membrana plasmatica externa, create de canalele ionice functionabile, joaca un rol subordonat. Canalele ionice ale membranei plasmatice externe pot capata un rol independent in celulele fara nucleu, de exemplu, in eritrocitele mature. Astfel, sursele campurilor torsionale de la nivelul celulei, cromozomii si canalele ionice ale membranei, formeaza un sistem concentric de campuri incluse, in a carui raza de actiune, in interiorul si in apropierea celulei, se afla moleculele proteice, fermentii (posibil si alte molecule), care se afla in stare de excitare. Macromoleculele proteice trec in stare de excitare capatand o polarizare spinala in urma transformarilor biochimice realizate de catre ele. Nimerind in raza de actiune a campului celular torsional, moleculele se deplaseaza, se deformeaza, isi schimba orientarea, epuizandu-si astfel excesul de energie acumulat in urma reactiilor chimice. Prin interactiunea cu campul, moleculele creeaza structuri intracelulare dinamice, caracteristice celulei vii. Epuizandu-si excesul de energie si trecand in starea de neexcitare, moleculele ies din raza de actiune a campului celular torsional (biologic).

Intrucat in diferitele perioade ale ciclului celular dinamica cromatinei difera, trebuie sa analizam cel putin patru perioade diferite: despiralizarea cromozomilor in telofaza mitozei, faza de relativa liniste a cromatinei in perioada G1 a interfazei, spiralizarea cromozomilor in profaza mitozei si reconstructiile cromozomiale de pe parcursul mitozei (vezi partea 5).

1. Dupa terminarea perioadei scurte de metafaza, cromozomii isi incep miscarea catre polii celulei. Este necesar sa subliniem aici ca acest lucru are loc independent de faptul daca exista la nivelul celulei fusul acromatic sau nu. Avem temei sa presupunem ca inceputul miscarii cromozomilor catre poli este legat de inceperea rasucirii — despiralizarii cromozomilor. Ne vom opri mai detaliat asupra acestui aspect la punctul urmator, acum vom remarca insa ca rasucirea cromozomilor insoteste stadiile de anafaza si telofaza pana la incheierea celei din urma. Cel mai intens si mai complet se produce despiralizarea in stadiul telofazei (des. 4 A). Cromozomii rasucindu-se, formeaza in apropierea polilor, a zonelor unde acestia s-au dispus compact la sfarsitul telofazei, campul torsional «drept», care intra in contradictie cu campul intern «stang» al membranei plasmatice, creat de canalele ionice functionale. Campul torsional «stang» si «drept» se echilibreaza la o anumita distanta si in acele locuri se formeaza membranele nucleelor celulelor surori. Astfel, in rezultatul interactiunii si echilibrarii campurilor torsionale se realizeaza cunoscuta lege, conform careia, exista o anumita proportionalitate intre dimensiunea nucleului si volumul total al unui anumit tip de celula. (des. 4 B)

2. In profaza mitozei are loc o spiralizare activa, o compactizare a cromozomilor (des. 4 C). Intr-o zona limitata a spatiului se formeaza campul torsional «stang», care intra in contradictie cu campul torsional «drept» din partea interioara, care se afla in imediata apropiere a membranei nucleului. In rezultat, membrana nucleului se distruge si se «descompune» in citoplasma. Cromozomii compacti, vizibili cu ajutorul microscopului optic, se afla la sfarsitul profazei in citoplasma.

Fig. 4. Modelul campurilor torsionale ale celulei la sfarsitul telofazei (A si B) si profazei (C).

SI — orientarea «stanga» a campului torsional; Sr — orientarea «dreapta a campului torsional. Moleculele fermentilor (proteinele) formeaza in campul intracelular torsional «stang» structuri moleculare disipative («constelatii moleculare dezechilibrate») cu o capacitate caracteristica de autoorganizare. Aflandu-se in stare de excitare, structurile moleculare dezechilibrate interactioneaza cu campul torsional al celulei.

A — rasucirea cromozomilor se desavarseste in telofaza; intre campul torsional «drept» al cromozomilor si campul torsional «stang» al partii interioare a membranei plasmatice, la o anumita distanta se creeaza un echilibru, iar in acest loc se formeaza membranele nucleelor cu orientarea corespunzatoare a canalelor ionice.

B — etapa finala a telofazei dupa separarea celulelor surori

C — spiralizarea cromozomilor la sfarsitul profazei se incheie, cromozomii sunt vizibili prin microscopul optic; campul torsional «stang» al cromozomilor in rasucire intra in contradictie cu campul torsional al membranei nucleului, cauzata de actiunea canalelor ionice, iar membrana nucleului se distruge; cromozomii se afla in citoplasma in stare statica.

3. Un interes incontestabil il prezinta analiza subiectului legat de caracterul campului celular in timpul relativei stabilitati a cromozomilor dupa ce acestia s-au despiralizat complet la sfarsitul telofazei si nu au intrat inca in faza sintetica, adica in perioada G1 a interfazei. Aceasta perioada poate fi relativ scurta pentru celulele divizabile activ, dar este foarte lunga pentru celulele acelor tesuturi unde diviziunea se petrece rar sau chiar a fost stopata complet.

Dupa cum s-a mentionat deja, in aceasta perioada cromatina se afla intr-o stare de relativ calm, iar transformarea cromozomilor nu are o tendinta atat de clara ca in cele doua cazuri analizate anterior. (Dupa cate se pare, un anumit aport in ceea ce priveste campul celulei per ansamblu il are transcrierea periodica a acelorasi gene, dar cum s-a mai mentionat anterior, aceasta, cel mai probabil, nu influenteaza de o maniera hotaratoare campul celular). La general vorbind, procesele ce au loc in cromatina in acest stadiu trebuie sa fie simetrice: spiralizarea trebuie sa fie contrabalansata de despiralizare, iar miscarea intr-o anumita directie de aceeasi miscare in directia opusa. Dar caracterul campului celulei, membrana externa a campului, cea «dreapta», trebuie sa se pastreze. Cum am putea sa ne imaginam acest lucru?

In primul rand sa ne imaginam pulsatiile ca fiind niste unde miscatoare, ceea ce este destul de obisnuit pentru procesele naturale periodice. Schimbarea zilei cu noaptea poate fir vazuta ca o unda ce se misca deasupra planetei, schimbarea sezoniera a temperaturilor e ca o unda ce pulseaza de la un pol la altul, sangele se misca in impulsuri unduitoare in rezultatul contractiilor inimii.

In al doilea rand — folosind datele privind structura interna a nucleului celulei, extrapolandu-le in perioada G1 a interfazei. Cum s-a mentionat mai sus (fig. 3), la incheierea mitozei la nivelul nucleului in formare se creeaza centre predivizionale [7], care dupa refacerea membranei nucleului se transforma in adevarate centre replicationale. Putem trage urmatoarele concluzii ce decurg din aceasta: 1) centrele replicationale, cel mai probabil, sunt amplasate la periferia nucleului, intrucat sunt legate de membrana acestuia; 2) aceste centre contribuie la realizarea miscarilor rotationale ale spiralei AND, intrucat participa la impletirea-despletirea ei, in procesul dediviziune.

Mai exista un moment foarte important, stabilit experimental. In lucrarea [8] se arata ca (fig. 5) cromatidele surori, care sunt inca legate puternic in metafaza, se afla intr-o simetrie de oglinda una fata de cealalta. Iar acest lucru demonstreaza faptul ca una are spirala «dreapta», iar cealalta, pe cea «stanga». Cu alte cuvinte, la nivelul superspiralei, cromatina poate avea atat un ambalaj «drept» cat si unul «stang».

Des. 5. Modelul cromozomului in metafaza [8]

In lucrarea [8] se arata ca in metafaza cromatidele surori, care se afla in contact direct una cu cealalta, au o simetrie ca in oglinda. Acest lucru demonstreaza ca la nivelul superspiralei externe una dintre ele este spiralizata ca spirala dreapta, iar cealalta, ca cea stanga.

Sa admitem ca pulsatiile din nucleu au loc dinspre centru spre periferie si invers. La periferia nucleului, in apropierea membranei, sunt dispuse, dupa cum am remarcat deja, centrele de diviziune, capabile sa realizeze dinamica rotativa a cromatinei. Inca nu s-a demonstrat experimental ce anume se afla in centrul nucleului, dar e logic sa presupunem ca acolo sunt grupate zonele centromerilor cromozomilor, intrucat este cunoscut faptul ca in anafaza mitozei cromozomii se indreapta catre poli sub forma unor agrafe cu zonele centromere inainte de-a lungul fusului de diviziune (daca acesta exista), care se unesc la poli. De aceea gruparea in zona centrala a nucleului a cromozomilor centromeri nu pare atat de imposibila.

Pe baza celor mai susmentionate putem sa ne imaginam urmatoarea dinamica a cromatinei in interiorul nucleului in perioada G1 a interfazei. (fig. 6)

Fig. 6. Dinamica cromatinei in interiorul nucleului in perioada G1 a interfazei

A — schema dispunerii cromozomilor in interiorul nucleului celulei in perioada G1 a interfazei; M — membrana nucleului; RC — centrele replicationale, legate prin membrana; C — zonele centromere ale cromozomilor; R — superspirala «dreapta» care se misca de la periferia nucleului (centrele replicationale) spre centrul nucleului (centromerilor cromozomilor); L — superspirala «stanga», care se misca dinspre centrul nucleului (de la centromerii cromozomilor) spre periferia nucleului (centrele replicationale). B — schema polarizarii spatiului interior al nucleului cu undele superspiralei de cromatina, care se misca de-a lungul cromozomilor. B — modelul torsional al celulei in perioada G1 a interfazei. In interiorul celulei in perioada G1 a interfazei se instaleaza un regim de pulsatie, un schimb relativ scurt in comparatie cu raza nucleului de unde de cromatina superspiralizata intre centrele replicationale si zonele centromerilor cromozomilor. Undele superspiralate «drepte» se misca dinspre periferie spre centru, iar cele «stangi», de la centru spre periferie (des. 6, A). Zona miscatoare a spiralei, «unda spiralizarii», se spiralizeaza pe frontul din fata si se despiralizeaza (rasuceste) pe cel din spate. Trebuie sa tinem cont ca unda spiralata dreapta polarizeaza spatiul in felul urmator: campul torsional «stang» in fata, in sensul miscarii, iar cel «drept», in spate, unda spiralei stangi insa, dimpotriva, are campul torsional «drept» in fata in sensul miscarii, iar cel «stang», in spate. Astfel, obtinem in concluzie o imagine constanta a polarizarii suprafetei nucleului celulei in perioada G1 a interfazei, campul torsional «stang» in centru, cel «drept» e indreptat spre periferie, spre membrana nucleului, asa cum se vede din fig. 6, B. Astfel campul torsional al nucleului in perioada G1 a interfazei se coordoneaza cu campurile canalelor ionice ale membranei nucleului si asigura o existenta stabila a campului torsional biologic al celulei, asa cum se vede din fig. 6, C.

In perioada S a interfazei prin intermediul centrelor replicationale ale nucleului are loc dublarea cromozomilor. Acest proces, dupa cate se pare, se compune dintr-o multime de actiuni locale de despiralizare si o spiralizare ulterioara a partilor de ADN deja divizate (conform datelor furnizate de autorii lucrarii [7], in nucleul celulei se formeaza de la 100 pana la 300 de centre replicationale). Este normal sa banuim ca in cadrul diviziunii existenta pulsatii asemanatoare cu cele din perioada G1 a interfazei, impulsurile zonelor superspiralate in miscare sunt legate de functia de impletire-despletire a spiralelor de ADN. Abia acum pulsatiile se manifesta cu o frecventa semnificativ mai mare. De aceea intensitatea campului celular, la pregatirea celulei pentru diviziune creste, iar per ansamblu, caracterul campului interfazei se pastreaza, des. 6.

In perioada G2 a interfazei, cromozomii sunt deja divizati, insa raman in continuare strans fixati unul de celalalt si despiralizati. Per ansamblu, se poate presupune ca aceasta perioada, din punctul de vedere al dinamicii cromatinei nu se deosebeste considerabil de perioada G1, vezi des. 6.

In incheierea acestei parti, trebuie mentionate urmatoarele: ar fi logic sa presupunem ca odata cu pastrarea caracterului general de orientare a componentelor campului torsional (campul celular extern este «drept») el are o structura strict individuala pentru fiecare tip de celule. Campul celular este dinamic si se schimba in timp in dependenta de amplasarea celulei si a functiilor sale in componenta unui organism multicelular. Aceste schimbari trebuie sa se manifeste mult mai clar in procesul de diviziune al celulei, in procesul de embriogeneza etc.

Astfel:

  • ADN-ul genomial functionand in interiorul celulei in componenta cromozomilor, realizeaza la fiecare etapa a ciclului celular miscari rotative ordonate regulate in procesul desavarsirii propriului ciclu;
  • Se presupune ca astfel cromatina devine sursa de campuri torsionale;
  • Campurile torsionale, generate de cromatina, sunt specifice si au o dinamicitate sporita; ele influenteaza moleculele proteice intracelulare, care se afla in stare de excitare si, interactionand cu campurile torsionale externe, asigura vitalitatea celulei; se poate spune ca campul biologic la nivelul sau de baza reprezinta campuri torsionale moleculare, generate de cromatina (cromozomi);
  • Iradiatia mitogenetica reprezinta o componenta inseparabila a interactiunilor de la nivelul celulei.

5. Unele aspecte privind campul biologic al mitozei

A. G. Gurwitsch a studiat mitoza in profunzime. Tocmai lucrarile despre mitoza au servit drept punct de pornire in cercetarile care au condus la descoperirea campului biologic si a iradiatiei mitogenetice. Unele cercetari privind dinamica diviziunii celulelor sunt actuale si astazi. De exemplu, demonstratia faptului ca fusul mitotic este o structura dinamica dezechilibrata [9] si nu a o structura supramoleculara stabila, asa cum se considera in prezent.

Vom analiza in acest punct rezultatele uneia dintre cele doua lucrari publicate [10], in care se analizeaza interactiunea cromozomilor, a figurilor mitotice, in timpul mitozei si vom incerca sa explicam fenomenele observate prin prisma ideilor dezvoltate aici.

Lucrarea a fost realizata de catre E. C. Puchalskaya, colaboratoarea lui A. G. Gurwitsch si poarta denumirea «Modificarile morfologice ale figurilor mitotice in rezultatul interactiunii lor».

Fig. 7 Imagini din lucrare

Imaginile A si B din lucrare poarta denumirea de «Rezultatul actiunii spiremului asupra anafazei».

B — «Telofaza simetrica. Axele spirelor vecine nu se intersecteaza».

Imaginile obtinute de pe meristema radiculei de ceapa. In figurile A ti B, pentru comoditate, au fost trasate axele figurilor mitotice.

Se vede foarte bine ca daca axa figurilor cromozomiale in stadiul prometafazei (spirem) intersecteaza axa unei alte figuri mitotice care se afla in anafaza, cromozomii figurii din anafaza sunt supusi unei actiuni puternice de respingere initiata de cromozomii din prometafaza.

Este important sa amintim aici doua aspecte. 1. In conceptia campului biologic al lui Gurwitsch, actiunea campului (inclusiv a celui cromozomial) se presupunea a fi de respingere. 2. In acea perioada nu se stia nimic despre structura cromatinei (cromozomului) si nu se inaintase nici o supozitie referitoare la natura fizica a campului biologic.

In lucrari era cercetata interactiunea figurilor mitotice ale celulelor in diviziune din veziculele creierului tritonului si axolotylului, precum si in mitoza radiculilor de ceapa si a sporilor de zada. S-a stabilit ca la trecerea mitozelor in celulele vecine si cu conditia ca axa figurii mitotice a unei celule sa intersecteze axa figurii cromozomiale din cealalta celula, aceasta conduce la deformarea celei din urma (vezi fig. 7). S-a mai aratat de asemenea ca impactul cercetat era cauzat anume de interactiunea cromozomilor si nicidecum nu era legat de schimbarea tensiunii turgescente din celulele vecine.

In fig. 7, A si B se arata influenta figurilor mitotice care se afla in stadiul de spirem (denumirea etapei care se refera la prometafaza) asupra figurilor cromozomiale, care se afla in stadiul de anafaza. Actiunea are un caracter clar de respingere. A. G. Gurwitsch scria: «ordinea asezarii cromozomilor in diastera (anafaza, nota autorului) este incalcata, de parca le-ar fi suflat un vant puternic» [9, pag. 258]. Actiunea de respingere a campului cromozomial se observa si la impactul figurii mitotice aflate in stadiul de prometafaza asupra telofazei invecinate (vezi fig. 8).

Fig. 8 Rezultatul actiunii spiremului asupra telofazei vecine [10].

La o analiza atenta se vede ca cromozomii din stadiul telofazei se resping cu conditia ca axa figurii mitotice a cromozomilor celulei vecine din stadiul de prometafaza sa fie orientat in directia lor. (Aceste rezultate au fost de asemenea obtinute pe meristemele radiculilor de ceapa).

Totusi, se observa o interactiune de alt gen, care la o analiza atenta a imaginilor poate fi caracterizata drept stabilirea unei orientari reciproce a axelor figurilor mitotice, de o anumita «co-axialitate» (vezi fig. 9). Este adevarat ca in acest caz vorbim deja despre actiunea figurilor mitotice din metafaza sau anafaza asupra figurii cromozomiale a telofazei sau despre interactiunea a doua figuri anafazice (Fig. 9, D). In plus, se observa intoarcerea placii cromozomiale care a nimerit la intersectia cu axa figurii mitotice a celulei vecine.

Acum sa analizam modul in care ne putem imagina evenimentele ce se produc in diferitele etape ale mitozei, din perspectiva dinamicii rotationale a cromozomilor.

Spiralizarea cromatinei care incepe in stadiul profazei, dupa cum am vazut la punctul precedent, conduce la distrugerea membranei nucleului celulei. Spiralizarea continua activ in stadiul prometafazei (spiremei) si observam in fig. 7 si 8 rezultatul actiunii campului care se compune din campurile anumitor cromozomi orientati mai mult sau mai putin paralel.

Fig. 9. Interactiunea placilor cromozomiale asupra stadiilor terminale ale mitozei: metafaza, anafaza si telofaza.

A — imagine din lucrarea [10] «Vezicula creierului axolotului«: Deplasarea uneia dintre placile fiice din telofaza sub actiunea metafazei amplasate corespunzator»; am trasat axele pentru a arata ca inflexiunea axei este cauzata anume de rotirea uneia dintre placile cromozomiale fiice, comparati cu fig. B, unde aceeasi imagine este reconstruita.

B — reconstructia imaginii din fig. A; se arata ca daca axul mitozei vecine nu ar fi intersectat axul figurii din telofaza, cea din urma ar fi ramas simetrica.

C — imagine din lucrarea [10] «Vezicula creierului axolotului»: Sus se afla telofaza asimetrica, care a fost supusa influentei metafazei. Jos se afla anafaza simetrica, care nu se intersecteaza cu axa metafazei«; se vede cat de brusc s-a intors una dintre placile telofazei; se poate presupune ca de pe aceasta parte a placii din metafaza respingerea axei placii telofazei din aria de actiune a campului cromozomial al metafazei este provocata de faptul ca din aceasta parte a placii metafazei se dezrasucesc cromozomii din superspirala externa stanga.

D — imagine din lucrarea [10]: «Doua celule mame vecine ale polenului zadei. Deplasarea uneia dintre placile fiice din telofaza, asupra careia este indreptata axa anafazei timpurii»; este evidenta rotirea placii telofazice si coordonarea directiei axei acesteia cu axa figurii anafazice.

E — imagine din lucrarea [10]: «Actiunea reciproc deformanta a doua mitoze din aceeasi celula materna a polenului de zada»; se vede ca placile anafazice ale mitozelor vecine se rotesc in asa fel incat isi reunesc axele.

De ce are loc o actiune de respingere din partea acestui camp a placilor cromozomiale din stadiul anafazei si al telofazei, care se intersecteaza cu axa lui? Pentru ca in anafaza si in telofaza cromozomii se despiralizeaza deja si au, corespunzator, o dinamica rotationala opusa. Astfel, un moment-cheie al mitozei este metafaza, o perioada foarte scurta de trecere de la prometafaza la anafaza, spre miscarea cromozomilor spre polii celulei in diviziune. Din cele expuse mai sus putem emite ipoteza ca rasucirea cromozomilor incepe anume in metafaza, spre sfarsitul acesteia. Este important sa amintim aici (vezi fig. 5) ca cromatidele — surori ale cromozomului divizat au o simetrie de oglinda, adica au o spiralizare diferita ale superspiralelor terminale: una — dreapta, cealalta — stanga. Bineinteles ca odata cu rasucirea concomitenta, fiecare dintre cromatidele surori are o dinamica opusa fata de cealalta, iar aceasta conduce la respingerea lor reciproca, incepe miscarea cromozomilor de la ecuatorul celulei spre poli. Acest fenomen ne permite sa explicam deosebirea cromozomilor la acele tipuri de celule care nu au fus de diviziune.

Dimpotriva, dinamica rotationala a cromozomilor in anafaza si in telofaza are acelasi caracter, cromozomii se despiralizeaza. De aceea interactiunea figurilor mitotice ale celulelor vecine in anafaza si in telofaza nu mai conduce la respingere, ci la stabilirea unei orientari reciproce de atragere a axei figurilor cromozomiale (vezi fig. 9 D si E).

Trebuie sa ne oprim mai ales asupra imaginilor din figurile 9 A si C. Aici, in ambele cazuri, influenta asupra placii cromozomiale din telofaza este data de figura cromozomiala din metafaza. Se pare ca in ambele cazuri acesta este punctul final al metafazei — inceputul despletirii superspiralelor externe ale cromozomilor. In stadiul telofazei cromozomii deja au trecut prin faza de despletire a superspiralei externe si reprezinta spiralele «drepte» despletite. (Este logic sa presupunem o deosebire in directia de spiralizare numai la nivelul superspiralelor externe «terminale» intrucat, in caz contrar, cromozomii care se despiralizeaza in telofaza nu ar putea restabili nucleul celular, in conformitate cu schema din figura 4 A). Nu stim cum se despart cromatidele-surori spre poli la diferitele tipuri existente, toate cu superspirala «dreapta» intr-o directie, cu cea «stanga»- in alta sau pastrand a anumita proportie. Insa, daca la axolotyl toate cromatidele «drepte» se indreapta in aceeasi directie, iar cele «stangi» — in cealalta, atunci acest lucru ne permite sa explicam ambiguitatea influentei figurii din metafaza asupra placilor telofazice din celula vecina. Intr-adevar, in fig. 9 A placa telofazica se intoarce in asa fel incat sa-si asocieze propria axa cu axa figurii din metafaza, in timp ce in fig. 9 C, axa placii telofazice pur si simplu se expulzeaza in afara ariei de influenta a conului figurii metafazice din celula vecina.

Colaboratorii lui A. G. Gurwitsch au publicat doar 2 lucrari despre manifestarea actiunii campurilor cromozomiale. Aceste cercetari extrem de interesante necesita o analiza aprofundata viitoare. Desi ne dam seama ca parerile noastre nu pot fi incontestabile, speram totusi , ca ipotezele expuse de noi vor fi de ajutor viitoarelor lucrari care se vor realiza in acest domeniu.

Nu am examinat in lucrarea de fata restructurarile complexe si coordonate ale cromozomilor, evolutia figurilor cromatidice pe parcursul prometafazei, inceputul metafazei. Fara indoiala, avem toate temeiurile sa credem ca aceste miscari se afla in legatura cu dinamica rotativa a cromozomilor. Totusi pentru a avea un tablou complet si necontradictoriu despre evolutia campului biologic pe parcursul mitozei sunt necesare cercetari detaliate si migaloase legate, inclusiv, de acumularea unor cunostinte necesare despre spiralele de ADN si componenta cromatinei. Am vrea sa incheiem acest punct cu cuvintele lui A. G. Gurwitsch: «…Totalitatea cromozomilor creeaza un sistem care tinde spre un echilibru imediat. Un asemenea echilibru insa nu se realizeaza niciodata intrucat campurile cromozomiale proprii se schimba in permanenta. Prin urmare, nu poate fi vorba despre o stare de echilibru perfect, ci despre evolutia sistemului, ale carui elemente se influenteaza reciproc iar caracterul interactiunii se schimba in dependenta de starea de moment.» [9, pag. 258]

6. Dezbateri asupra modelului propus

In modelul analizat este principial faptul ca la baza campului biologic se afla, pe de o parte, campul fizic fundamental, cel torsional, iar pe de alta parte, realizarea acestui camp in practica poarta un caracter specific biologic, adica campul biologic este determinat de campurile torsionale, generate de cromatina.

O proprietate importanta a modelului examinat este reprezentarea unitara a celulei. Campul celular (torsional) este, in esenta, reprezentarea unui principiu unitar si regularizat de organizare a celulei vii.

Unele aspecte ale ipotezei si consecintele acesteia

Ipoteza care fundamenteaza rolul hotarator al campurilor torsionale in aparitia campului biologic celular, presupune existenta unor miscari rotationale considerabile in dinamica cromatinei. Aceasta presupunere, desi necesita o demonstrare experimentala, pare destul de plauzibila. Mai multe indoieli ar putea starni ipoteza despre existenta unor pulsatii periodice la nivelul nucleului in perioada interfazei. Am tinut cont in aceste ipoteze, de rezultatele experimentale cunoscute si ne-am bazat, in consideratiile noastre pe principiile naturale de organizare a proceselor vitale: a) prezenta obligatorie a unei organizari structuro-dinamice, pulsatiile cromatinei din nucleu se presupun a exista intre centrele replicationale amplasate la periferii si zonele centromerice amplasate la mijloc; b) ciclicitatea obligatorie a proceselor naturale.

Autorul stie ca nucleul celulei se considera umplut compact cu fire de cromatina, ceva asemanator cu reprezentarea din fig. 10. Totusi nu consideram acest lucru drept un impediment pentru pulsatiile gen unde superspiralate miscatoare, cu atat mai mult cu cat ordinea exacta a in interiorul nucleului original nu este cunoscuta. Evident ca imaginea din fig. 6. A data nu trebuie inteleasa la propriu. Se are in vedere ca amplasarea reciproca a centromerilor versus centre replicationale determina principiul ordinii din interiorul nucleului. Numeroasele cute ale cromozomilor sunt orientate radial, intre centrul nucleului si membrana lui.

Ipoteza despre prezenta canalelor ionice in membrana poate parea de asemenea indoielnica astazi, dar din punctul nostru de vedere, despre existenta transportarii de catre ioni a protonilor, in primul rand, prin membrana nucleului, ne sta marturie diferenta dintre pH-ul carioplasmei si a citoplasmei celulei.

Fig. 10. Cromozomul partial despletit (U.K. Laemmli)

Din cromozomi au fost indepartati doar histonii. Printre firele de cromatina se vad bine scaffold (paduri, postamente). Pe montaj se vede un cromozom nedespletit. Scara (jos) — 2mm.
Din modelul propus al campului biologic al celulei putem deduce o serie de consecinte:

  • celulele care au un camp individual extern asemanator ca structura pot crea cu usurinta un anumit tesut de organism viu; cele care au campuri individuale diferite, interactionand, formeaza linia de demarcatie intre doua tesuturi (organe);
  • prin perturbarea caracterului pulsatiei in nucleul din interfaza si schimbarea directiei undelor superspiralei in directie opusa, cele «stangi» spre centrul nucleului, cele «drepte» — dinspre centru (vezi des. 6, A), intregul sistem de campuri concentrice ale celulei isi poate schimba directia: campul extern celular va deveni campul «stang»; aceasta va conduce la incompatibilitatea celulei recreate cu celelalte celule (tesuturi), nu este exclus ca asemenea procese se petrec la formarea cancerului, iar celulele cancerigene au astfel o orientare «stanga» a campului torsional extern al celulei;
  • celulele organismului matur, care a incheiat ciclul de crestere, poseda, de regula, un camp biologic mai slab, celulele de tesut specializat ori nu se divid deloc, ori diviziunea are loc rar; dar acest camp este mai specializat, specificitatea celulelor acestuia, a tesuturilor si corespunzator a campurilor diferitor organe este conditionata de faptul ca in ele se activeaza permanent un anumit complet de gene, care isi pune amprenta asupra dinamicii generale a cromatinei;
  • iradiatia mitotica joaca un rol important in interactiunilor intercelulare si formarea unui mediu informational unitar al organismului [3]; sunt suficiente cateva cuante ultraviolete pentru ca celula sa treaca in starea de diviziune; se pare ca iradiatia mitogenetica, care are o componenta torsionala, destabilizeaza campul biologic al celulei, aducandu-l intr-o stare de dezechilibru, a carei finalizare este diviziunea celulara.

Suprapunerea modelului ipotetic cu fenomenele observate

Este cunoscut faptul ca un camp morfogen mai puternic se creeaza in jurul fetusului, a tesuturilor care cresc activ (de ex., la plante — rinichii in formare, conul de crestere la radiculi etc.) [1]. Intr-adevar, in tesuturile care cresc intens, diviziunile celulare au loc cu o frecventa ridicata. Inainte de diviziunea celulara in perioada S a interfazei are loc dublarea cromozomilor in procesul de diviziune si, in conformitate cu modelul nostru, are loc o intensificare a campului celular (vezi punctul 4). Se stie ca: «…starile spinale polarizate sunt metastabile» «…cum apar fantomele torsionale» [4, pag. 14—15]. Aceasta demonstreaza ca campul biologic intensificat al embrionului, a tesutului cu dezvoltare rapida, creeaza in mediul inconjurator o «carcasa» informationala care conditioneaza dezvoltarea sa. Astfel campul biologic controleaza morfogeneza.

Campul biologic al organismului matur asigura integritatea acestuia, interconexiunea proceselor, sustine informational regenerarea tesuturilor si a organelor. Anume datorita campului biologic organismul «stie» cum si in ce cantitate trebuie sa fie tesutul restabilit, cum trebuie sa fie organul regenerat.

Celula, a carei baza organizationala este sistemul multistratificat de campuri torsionale concentrice si armonioase, trebuie sa posede o stabilitate considerabila in raport cu influentele campurilor externe, ceea ce se poate observa si in realitate.

Cel mai simplu modelul torsional al celulei pe care l-am prezentat ne permite sa explicam binecunoscuta actiune de respingere a campurilor torsionale «stangi» asupra sistemelor vii, in special modificarea penetrabilitatii membranelor celulare [5, pag. 56], scaderea absorbtiei de oxigen de catre mitocondriile izolate etc. sub influenta campurilor torsionale «stangi» ale mediului inconjurator. Aceasta se poate intampla in primul rand ca urmare a influentei de dezorientare a campurilor torsionale externe «stangi» asupra campurilor torsionale «drepte» ale canalelor ionice ale membranei. Ceea ce, in final, conduce la perturbarea proceselor vitale ale celulei.

Bibliografie:

1. Гурвич. А. Г. Теория биологического поля. — М.: Советская наука, 1944.
2. Гурвич А. Г. Принципы аналитической биологии и теории клеточных полей. — М.: Наука, 1991.
3. Гурвич А. Г., Гурвич  Л. Д. Введение в учение о митогенезе.- М.: Изд. Акад. мед. наук СССР, 1948.
4. Шипов Г. И. Теория физического вакуума. — М.: НТ-центр, 1993.
5. Акимов А. Е., Финогеев  В. П. Экспериментальные проявления торсионных полей и торсионные технологии. — М.: НТЦ «Информтехника», 1996.
6. Овчинников Ю. А. Биоорганическая химия. — М.: Просвещение, 1987.
7. Adachi Y, Laemmli U. K. Study of the cell cycle-dependent assembly of the DNA pre-replication centres in Xenopus egg extracts. EMBO  J., 1994 Sep. 1; 13 (17) : 4153—64 .
8. Saitoh Y, Laemmli U. K. Metaphase chromosome structure: bands arise from a differential folding path of the highly AT-rich scaffold. Cell, 1994 Feb 25; 76 (4) : 609—22.
9. Гурвич А. Г. Избранные труды (Теоретические и экспериментальные исследования). — М., «Медицина», 1977.
10. Пухальская Е. Ч. Морфологические изменения митотических фигур в результате их взаимодействия. — Сборник работ по митогенезу и теории биологического поля. — М., 1947, с. 162—173.
11. Гавриш О. Г. Физическая природа биологического поля. Торсионная модель клетки, — в кн.: Павленко  А. Р. Защита населения от негативного воздействия геопатогенных зон, компьютеров, телевизоров.- Киев, «Наукова думка», 1997, с. 64—79.
12. Гавриш О. Г. Физическая природа биологического поля. Торсионная модель клетки. (Гипотеза), — в кн.: Павленко  А. Р. Компьютер TV и здоровье. — Киев, «Основа», 1998, с. 139—144.
13. Гавриш О. Г. О физической природе биологического поля. Сознание и физическая реальность, 1999, т. 4, № 2, с. 51—55.
14. Havrysh O. H. About physical nature of the biological field. Conference on physics of biological systems. Kyiv, 6—10 September, 1998. Book of abstracts, p. 113.