Close_Window
Bine ati venit in Sectorul Corporativ






Ati uitat parola ?
Home Baza ştiinţifică Radiaţiile electromagnetice si efecte asupra sănătaţii umane Efectele radiaţiilor la nivel celular. Studiu din Franţa

Noua abordare a materiei vii în medicină şi biologie care arată relaţiile acesteia cu mediul geofizic şi electromagnetic

 

Thadee Nawrocki, Doctor în medicină, Franţa
Didier Tarte, Doctor în medicină, Franţa
Compania NEOTEK

În laboratorul de farmacodinamie al facultăţii de farmacie Paris Sud, autorul a elaborat, în domeniul biologiei moleculare, o metodă de studiu al activităţii ribonucleice a serurilor. Aceasta a permis să se precizeze rolul fierului, care accelerează sintezele proteice acţionând asupra ARN-ului de transfer şi activând duplicarea ADN-ului şi convertirea acestuia în ARN. Această lucrare a permis să se înţeleagă importanţa feritinei în organismele vii, rolul acesteia în biocomunicaţii şi interferenţa sa cu geofizica.

I. Evolutia cercetării în biologie, din perspectiva unei abordări globale

1. Renunţarea la abordarea analitică în legatură cu chimia

Până în secolul al XX-lea, viziunea carteziană privind corpul uman în raport cu materia însemna o studierea analitică.

Actualmente, luarea în considerare a interreacţiilor nelocale ale expresiei genelor conduc la demonstrarea existenţei şi la preconizarea folosirii de metode specifice pentru reglări epigenice, care acţioneaza asupra acestei expresii pentru a o stimula sau inhiba.

Trebuie deci să ţinem cont de fapte care organizează funcţionarea viului. Este necesar să se pună accentul pe interrelaţie şi pe interdependenţa tuturor fenomenelor fizice, biologice sau de mediu şi sociale. Printre acestea vom studia fenomenele care sunt în corelaţie cu geofizica şi electromagnetismul.

2. Explorarea reactivităţii sistemelor biologice la câmpuri electromagnetice

Luarea în considerare a dimensiunii spirituale a persoanei ca un dat fundamental duce la o altă definiţie a sănătăţii şi a bolii.

De natură holistică şi dinamică, ea subliniază importanţa interdependenţei şi rezonanţei dintre bolnavi şi medici, terapeuţi sau şamani, în vederea realizării vindecării.

Obiectul fundamental al acestei întelegeri este restabilirea echilibrului energetic al pacientului prin acţiune la toate nivelele.

Limitele actuale ale farmacologiei şi epidemiologiei, în ceea ce priveşte înţelegerea viului pe care acestea o au, implică găsirea de noi câmpuri de investigaţii în cadrul biologiei. Ori, sensibilitatea sistemelor biologice la câmpuri electromagnetice este cunoscută de mult timp. Numeroase studii actuale explorează reacţiile dintre materia vie şi excitaţiile electromagnetice. Aceste cercetări iau în considerare:

Studiile privind natura interreacţiilor dintre viu şi excitaţia electromagnetică.

Studiile privind elementele feromagnetice în cadrul viului, în particular privind compuşii fierului care pot manifesta o stare puternică de legatură cu câmpurile electromagnetice.

Aceste studii se bazează pe abordarea geneticii moleculare privind citogenetica în relaţie cu biofizica aplicată la geofizică şi la fizica cuantică.

II. Reacţiile celulare influenţate de diferitele stări ale fierului

1. Diferitele stări ale fierului în cadrul organismelor vii

Mediile naturale, de la vegetale până la serurile mamiferelor şi ale fiinţelor umane, includ enzime numite ribonucleaze.

La pacienţii cu anumite patologii, s-a constatat că proprietăţile ribonucleazelor sunt puternic perturbate. Cineticile lor de degradare sunt modificate.

În cursul cercetărilor s-a descoperit că la majoritatea acestor bolnavi fierul feros (Fe++), fierul feric (Fe+++) legate de feritină induc un mare număr de patologii.

În 1992, folosind un ARN-r ribozomial şi un ARN-t de transfer marcat radioactiv, am arătat că fierul feric accelerează în mod considerabil activitatea ribonucleazelor la bolnavi.

2. Fierul este un element esenţial în cadrul viului

În stare liberă, fierul este toxic şi puţin solubil. În stare legată, el nu este disponibil pentru sinteza hemoglobinei.

Patologiile legate în mod direct sau indirect de un metabolism greşit al fierului sunt relativ numeroase.

Fierul stimulează proliferarea celulelor canceroase şi leucemice.

Fierul se acumulează sub formă de feritina în ficat, splină, sistem nervos, sistem imunitar, în macrofage si diverse ţesuturi.

Fierul în exces perturbă sintezele metabolice, modifică fenomenele de apoptoză (moarte programată celular), modificând activitatea enzimelor ribonucleaze care furnizează organismului mici fragmente de ARN care sunt indispensabile pentru replicarea ADN-ului şi funcţionarea genelor. Sintezele pot astfel să fie deficitare sau, din contră, supraactivate. Este, prin urmare, esenţial să se corecteze activitatea ribonucleazelor

3. Rolul feritinei

Feritina este o molecula constituită dintr-o capsulă proteică, apoferitina, formată din 25 de combinaţii de lanţuri proteinice lungi şi scurte, care determină astfel izoferitinele. Fiecare dintre acestea este responsabilă de anamsablul maşinăriei electromagnetice şi de semnalizarea celulară pentru un tip de celulă dat. Aceasta se referă la comunicaţiile intercelulare şi la comunicaţiile extracelulare, cu mediul electromagnetic şi geofizic.

În interiorul apoferitinei sunt incluse particule ferice cristalizate cu apă. Altfel spus, apoferitina este conţinătorul, iar hidroxidul feric este conţinutul.

Raportul dintre diametrul extern şi diametrul intern al apoferitinei este egal cu numărul de aur. Pe de altă parte, aceasta înseamnă că este identic cu raportul dintre diametrul extern şi diametrul intern al scoarţei terestre. Prin urmare, fiecare moleculă de feritină acţionează ca un rezonator în concordanţă de fază cu câmpul magnetic terestru în care se află organismul viu ce o poartă.

Aceste relaţii de tip cauză-efect sunt mai plauzibile cu atât mai mult cu cât prezenţa magnetitei (Fe3O4) în creierul, ficatul, splina, pancreasul, sistemul imunitar al fiinţei umane a fost stabilită în mod clar de către Joseph Kierschvink, profesor de geobiologie la Institutul de tehnologie din California (Caltech), Pasadena. Acest oxid de fier natural se găseşte în sol, dar şi în ţesuturile fiinţelor vii, în principal în creier, ficat, splină, pancreas şi în sistemul limfatic, în concentraţii importante.

Această magnetită este prezentă în toate celulele ţesuturilor organismului, astfel că putem considera cuplajul mediu geofizic / organism viu ca fiind un sistem de comunicaţii emiţător — receptor.

În prezenţa câmpurilor electromagnetice intra sau extracorporale, magnetita poate fi la originea mecanismelor de magnetizare localizate ale corpului (efecte magneto-mecanice, de exemplu), influenţând astfel metabolismul viului.

III. Concentraţia "feric-magnetic" influenţează reacţiile enzimatice referitoare la ARN şi ADN

1. Polinucleotida fosforilază (PNPase)

Aceasta este o enzimă versatilă: în prezenţa fierului, ea poate sintetiza ADN, în prezenţa magneziului ea sintetizează ARN. În plus, ea poate transmite o informaţie genetică ce este deci dependentă de ionul feric.

Lucrările lui Beljanski şi colaboratorii au adus clarificări în lumea încă obscură a precursorilor în studiul ADN-ului, mai precis acolo unde se află "linia de graniţă" privind conversia/distrugerea informaţiei în macromolecule. De asemenea, ei au readus în atenţie necesitatea de a se cunoaşte mai bine rolul actual al PNPaze-ei în celulele bacteriene vegetale şi animale, din punct de vedere biofizic. Aceasta înseamnă cunoaşterea momentului în care această enzimă influenţează comportamentul unei structuri coloidale în cadrul căreia evoluează fero-fluide magnetice.

2. Transcriptaza inversă

Prezenţa activităţii ribonucleice a mediilor biologice a permis lui Beljanski Niu şi colaboratorilor săi să demonstreze în 1987 stimularea de către fier a activităţii ADN-ului polimerază, ARN dependent din ouăle şi organismele embrionare.

Această enzimă care se numeşte în prezent transcriptază inversă joacă un rol esenţial în mecanismul de infectare cu virusul H. I. V. Noi am publicat deja rezultatele unui studiu clinic efectuat în CHU din Montpellier în 1996.

Actualmente, încorporarea ADN-ului străin într-un genom străin este considerată ca fiind un fenoment comun pentru viruşi, microorganisme, plante şi animale. În genomul uman, prezenţa anumitor secvenţe de ADN reflectă transcrierea ARN-ului de dimensiuni mici cu origini diverse. Ca urmare, indiferent care este provenienţa enzimei şi a ARN-ului, acesta din urmă poate să fie transcris în ADN. Astfel, de exemplu, transcriptaza inversă a celulelor animale poate să transcrie în ADN un ARN de origine virala.

În cadrul biologiei moleculare, această capacitate de transcriere interspecii permite înscrierea în acceaşi reţea a biocomunicaţiilor intra / extracelulare înregistrate prin emisia / receptarea de semnale electromagnetice în funcţie de un denominator comun cu ionul feric.

3. Telomeraza

Ea menţine, prin intermediul a noi sinteze de ADN, lungimea telomerilor, ca şi structură protectoare a poziţiei distale a cromozomilor.

În majoritatea celulor normale, expresia telomerazei este inhibată. Astfel, telomerele se scurtează în mod progresiv cu fiecare diviziune, până devin suficient de scurte pentru a prefigura moartea programată celulară numită apoptoză.

În cazul imortalizării celulare legate de apariţia cancerului, telomeraza este exprimată şi telomerele îşi păstrează lungimea. Această situaţie se produce prin creşterea izoferitinei celulare corespunzătoare.

Cercetătorii au putut demonstra că inhibarea telomerazei poate atenua creşterea celulelor canceroase umane. Această inhibiţie completă este obţinută marcând subunitatea catalitică pentru a se cunoaşte telomeraza transcriptază inversă. Acest rezultat a fost obţinut acţionând asupra izoferitinei celulare specifice prin chelare în biologia moleculară sau prin intermediul unui mijloc biofizic capabil să modifice semnalul de natură electromagnetică corelat cu activitatea feromagnetică a izoferitinei.

Aceste trei enzime controlează întreaga replicare a ARN-ului, în mod esenţial citoplasmatic, şi a ADN-ului nuclear celular. Orice dezorganizare a activităţii ribonucleice de către Fe+++ modifică cinetica sintezei ARN-ului şi, pe cale de consecinţă, a ADN-ului şi acesta din urmă pe cea a proteinelor structurilor. Ori acestea sunt fabricate pornind de la acizi aminaţi.

În fizica cuantică, care este caracteristica unui acid aminat în stare liberă? Comportamentul său este, pur şi simplu, cel al unei particule supusă la agitaţie termică. Dar, deoarece eş se agaţă de ARN-ul de transfer, nu aceasta este situaţia, căci el acesta emite un semnal. Vom vedea mai departe importanţa acestui fenomen.

La acest nivel se petrec modificările de interfaţă şi de interfază ale structurii coloidale nanoferomagnetice.

Rezultă o relaxare a ADN-ului prin ruperea legăturilor secundare de hidrogen.

Aceste ruperi favorizează la nivelul lor fixarea de molecule străine, cum ar fi cele de hormoni, molecule chimice şi metale grele, generând alte fenomene biofizice netermice. Este vorba astfel de o cascadă de evenimente de rezonanţă biologică moleculară: aceasta va duce la ruperea legăturilor principale ale ADN-ului deja relaxate şi va provoca o fragilizare şi rupturi ce vor amorsa segregări eronate pentru replicările ulterioare.

În cele din urmă, rezultatul va fi activarea nocivă a unei gene, care va exprima o potenţialitate autoimună sau canceroasă.

Pe scurt, există un denominator comun, ionul ferc Fe+++, în cadrul sistemului de transmitere a unei informaţii între organismele vii şi mediul acestora, care se serveşte pentru această biocomunicaţie de molecule în mod particular adaptate la stocarea şi transmiterea de informaţii în cadrul celulei.

Aceste molecule sunt în mod principal următoarele:

  • feritina,proteină de stocare,
  • transferitina, proteină transmembranară,
  • lactoferitina, proteină neutrocitară.

IV. Experienţe de biocomunicaţii

1.  Experienţa lui BACKSTER privind existenţa biocomunicaţiilor umane

Această lucrare a fost publicată în 1985: (Biocommunications capability in human donnors and in vitro leucocytes and macrophages – Capacitate de biocomunicaţii între donatorii umani şi leucocitele şo macrofagele amplasate in vitro).p>

Leucocitele şi macrofagele bucale sunt evaluate în ceea ce priveşte variaţiile caracteristicilor lor electromagnetice, cu ajutorul unor magnetometre de tip SQUID. Donatorul uman este amplasata la distanţă şi primeşte stimuli sonori şi vizuali înregistraţi de către EEG.

Studiul corelaţiilor dintre stimulii înregistraţi de către EEG şi modificările de înregistrare EM leucocitară şi macrofagică pun în evidenţă că au o durată, frecvenţă, intensitate şi amplitudine ce sunt superpozabile. Capacităţi de biocomunicaţie între persoana respectivă şi celulele sale puse in vitro la distanţă.

2.  În laboratorul de antropologie medicală al facultăţii de medicină din Paris XIII

Comparând aceste rezultate într-o familie, elemente strict superpozabile relevă o similitudine a haplotipului HLA pentru localizările specifice pentru ionul feric. Aceasta se referă la haplotipurile: A3, B7, B14, DR2, DR6.

Există realmente o funcţie emiţător/receptor la nivel celular. Acest lucru este vabalil pentru celulele care sunt apropiate sau separate.

3.  Relaţiile biocomunicaţiilor viului cu geofizica

Activitatea unei echipe de embriologi suedezi din GOTEBORG în 1979 referitor la un izolat breton din regiunea CARHAIX a arătat, graţie practicii embrioscopiei precoce:

Foseta embrionară primitivă, numită nodul lui Hansen, prima individualitate macroscopică a embrionului se localizează în spaţiul metameric vertebral L3-L4, în mod normal în cea de-a paisprezecea zi de viaţă embrionară. Această structură începe în a treisprezecea zi la embrionii bretoni care se dezvoltă în Munţii Hercinici, deci într-un loc cu o puternică activitate electromagnetică.

Această localizare duce la o mobilizare mai rapidă a telomerazei embrionare. Rezultă formarea unui intestin gros cu o lungime mai mare decât normalul, numit dolicocolon. Acesta este un caracter etnic specific observat în Bretagnia.

Această observaţie semnifică inducţia telurică electromagnetică asupra viului prin intermediul corespondenţei permanente cu proteinele feromagnetice.

V. Interreacţii locale în expresia genelor

Lucrările lui Joel Sternheimer (1) au pus într-o nouă lumină luarea în consideraţie a reacţiilor nelocale din genom şi expresia genelor. Ele au condus la demonstrarea existenţei şi la preconizarea folosirii de metode specifice ale reglării epigenice. Adică prin acţionarea asuora acestei expresii, pentru a o stimula sau inhiba.

Conform cu autorul, genodica este numele dat disciplinei care studiază efectele rezonanţei de scară asociată cu expresia genelor.

Undele de scară, sursă pentru aceste efecte, sunt iniţial predicţii matematice apărute ca urmare a observării empirice a regularităţilor spectrului de masă al particulelor. Ele sunt astfel interpretate graţie unei abordări originale a chestiunii « subiectului care măsoară », conform cu teoria cuantică. Criteriile de omogeneitate operaţională care decurg din aceasta, implică a extindere a undelor Broglie în dimensiunile subiectului adiţionale spaţiului / timpului pentru a da unde care leagă între ele diferite scări ale unui acelaşi subiect integrat.

Această abordare se bazează pe distincţia formulată matematic între punctul de vedere al subiectului care face parte din ansamblul pe care îl descrie şi punctul de vedere care constă în descrierea aceluiaşi ansamblu ca observator din exterior.

Acest al doilea punct de vedere, care a permis realizarea unui progres, s-a lovit de obiecţia logică că nu putem descrie astfel universul din care nu facem parte.

O descriere mai cuprinzătoare a fenomenelor care întreţin prezenţa invarianţilor descriptibili ca atare, dar care include subiectul prin intermediul reperului ales de către acesta, va fi atunci obţinută făcând distincţia invarianţei raportului subiect-obiect, care implică operatori omogeni prin intermediul mai ales al variaţiei permise a unităţii de măsură a invarianţei obiectelor înselor.

Această distincţie poate fi ilustrată printr-o experienţă privind viziunea asupra unui obiect la sfârşitul zilei. Percepţia momentană a unei clarităţi constante necesită o relaţie între amplitudinea descrescătoare a funcţiei de undă ce descrie fluxul de fotoni ce provenind de la obiectul respectiv şi rata, care este atunci în creştere, cu care sunt sintetizate proteinele rodopsinei din retina observatorului (acomodare), asociind astfel un fenomen ondulator cu sinteza proteică.

Atunci când o proteină este sintetizată într-un subiect, succesiunea de acizi aminaţi care o compun este însoţită de o suită de frecvenţe emise fiecare de către un acid aminat, în momentul în care acesta din urmă, vehiculat de către ARN-ul său de transfer se stabilizează temporar, în ceea ce priveşte agitaţia termică, pe ribozomul unde se efectuează această sinteză.

Pătratul amplitudinii undei corespondente, asociat fiecărei frecvenţe, scade proporţional cu densitatea de prezenţă a acizilor aminaţi individuali ai lanţului proteic.

Atunci rezonanţa de scară se traduce printr-o acţiune asupra ratei de sinteză a acestei proteine devenind stimulatoare pentru undele de fază şi inhibitoare pentru undele în opoziţie de fază.

Informaţia pertinentă conţinută în aceste suite de frecvenţe care vor intra astfel în mod selectiv în rezonanţă cu suitele de frecvenţe omoloage din proteine fiind esenţialmente constituită. Prin transpunerea pe alte scări a succesiunilor de intervale relative de frecvenţe succesive care sunt invariante alte scărilor se permite reproducerea efectelor acestora din urmă, care necesită pentru a se produce tot ceea ce este în aval de acele alte scări, incluzând cea a subiectului integrat.

Limita scării nu se opreşte la individ, căci este în fapt o acţiune asupra întregului ecosistem căruia individul îi aparţine, ce se va putea astfel să fie copleşit de distingerea între reglarea proteinei sale sau celei a vecinei sale. În partea opusă a unei acţiuni locale se poate sublinia că nu avem în definitiv nici un mijloc de a aprecia în termeni de adecvare la o situaţie de mediu globală decât după ce acţiunea se produce.

Demonstraţia magistrală a lui Joël Steinheimer permite să se asocieze efectele rezonanţei de scară a acizilor aminaţi cu mecanica moleculară a ARN-ului de transfer rezultat din activitatea ribonucleică şi aceasta în strânsă colaborare cu ionul feric Fe+++, extinzând astfel informaţiile ce caracterizează viul în ecosistemul său.

Un exemplu recent ne este furnizat de proteina prion al cărei pasaj interspecii de la tremurul oilor la nebunia vacilor şi d ela nebunia vacilor la encefalopatie spongiformă umană a fost demonstrată ca fiind constituită de către intermediarul feritină, punându-se accentul pe importanţa găsirii unor chelatori ai fierului (American journal of neuroscience, 2004). p>

Acesta este obiectul cercetărilor şi brevetelor noastre.

Ne aflăm aici în domeniul interferenţei cuantice moleculare, capabilă să producă efecte biologice netermice care ilustrează o funcţionare asemănătoare cu rezonanţa.

Interferenţa de stări cuantice ale ionilor cu grupele de molecule explică multe dintre paradoxurile referitoare la efectele netermice ale CEM.

Binhi în 1997 a definit că un efect neliniar, ce implică interefenţa stărilor cuantice ale ionilor şi moleculelor legate de proteine este o ţintă moleculară generală pentru CEM externe şi, putem adpuga noi, prin intermediul ionului Fe+++..

VI. Influenta câmpurilor slabe asupra structurilor rotatorii

1. Câmpuri giroscopice şi câmpuri de torsiune

Mecanismul de interferenţă ionică aplicat structurilor rotatorii biofizice cum ar fi fragmentele de ADN şi de ARN constituie o bază de înţelegere a mecanismului de acţiune biologică a câmpurilor slabe.

Şi, în particular, în anul 1985, ROMANI a demonstrat existenţa gradelor de libertate giroscopică moleculare din faptul că acestea nu sunt termodependente pe scările de timp semnificative în biologie.

În consecinţă, mecanismele care implică giroscoapele moleculare pot explica efectele biologice ale câmpurilor hiperslabe.

Pentru Romani, combinaţiile logice de trei parametri care caracterizează o undă sunt: faza, amplitudinea, perioada.

Combinându-se, acestea permit regăsirea celor patru câmpuri mari cunoscute în fizică: gravitaţia, electromagnetismul, interacţiunea nucleară slabă şi interacţiunea nucleară tare. Dar el a arătat de asemenea existenţa a două câmpuri necunoscute până atunci, pe care şcoala rusă a lui AKIMOV le-a numit câmpuri de torsiune.

Acest câmp se exprimă pe scara noastră macroscopică printr-o undă longitudinală care se propagă cu viteza luminii. Ea poate intra în interferenţă cu undele electromagnetice transversale şi le poate polariza.

Cealaltă altă undă de tip sonor nu se poate detecta în mod direct. Ea nu transportă decât informaţie, fără energie, şi pare a avea caracteristicile specifice descrise de către Joël Sternheimer cu aplicaţia de proteodii, formă de medicament muzical controlabil de către subiect, capabil să recunoască dacă o acţiune regulatoare muzicală, stimulantă sau inhibitoare a uneia sau alteia dintre proteine, este sau nu adecvată pentru el.

Aceasta este ceea ce se poate defini de asemenea ca puterea verbului care ne duce înapoi la semantica limbajului.

Întreaga materie vie este constituită din acizi aminaţi. În ciuda diferenţelor lor specifice, aceştia au structuri biofizice foarte similare, pentru care mecanismul de interferenţă se poate aplica la fel ca şi pentru sistemele biologice care posedă diferite nivele de complexitate, dar care sunt permanent amorsate şi reglate de către ionul Fe+++.

2.  Perturbaţia transmisă de către câmpul slab ce provine de la circuitele integrate

În 2004, Nekrassov (2) a publicat o carte privind lucrările sale consacrate interreacţiei dintre obiectele vii, inclusiv fiinţa umană, şi câmpurile neelectromagnetice naturale. Această carte conţine fapte care surprind numeroase aspecte refritor la rolul câmpurilor, al geometriilor formei în organizarea vieţii pe Terra.

Aceste lucrări sintetizează viziunea noastră prin punerea în evidenţă a unei abordări a sistemului din biologie bazată pe forma de câmp nechimic, pe interreacţia sistemelor biologice cu diverse obiecte din biosferă, printre altele cu tot ceea ce ţine de tehnica telefoniei celulare.

Cercetările au demonstrat că efectele nefaste ale aparatelor electronice moderne sunt acelaşi, indiferent dacă aparatul este în funcţiune sau oprit (în absenţa blocului de alimentare).

O metodă specială a permis să se separe efectele radiaţiilor câmpurilor slabe de cele ale câmpurilor electromagnetice şi să se arate că principalul pericol pentru organismul uman este reprezentat de radiaţiile câmpurilor slabe a căror sursă este circuitul integrat modern.

Rezultatele studiilor efectuate de către autor privind efectele telefonului mobil şi ale altor aparate electronice de mărime mică şi putere redusă, precum şi ale antenelor releelor de putere mare, a căror nocivitate există chiar prin simplul fapt că împământările lor transmit pe cale geofizică informaţii foarte apte de a fi recepţionate şi puse în circulaţie în prezenţa magnetitei, a cărei aptitudine este de a transporta informaţii, la fel ca şi feritina din organismele vii.

Intensitatea radiaţiilor câmpurilor slabe emise de către circuitul integrat depinde de compactitatea schemelor sale şi de mărimea sa.

La rândul său, compactitatea schemelor depinde de numărul de straturi ale circuitului imprimat.

Un alt aspect important a radiaţiei emise de către structurile matricii circuitelor integrate este legat de distanţa de percepere a nocivităţii semnalului.

Pentru toate aparatele legate pe pământ, structurile geofizice deschid prin faliile din sol o cale de conducţie de excepţie, care va putea transmite o informaţie nocivă la distanţă de mulţi kilometri prin intermediul magnetitei şi în corelaţie cu feritina prezentă în organismele vii.

3.  Punerea în evidenţă a semnalelor de luminescenţă şi a variaţiilor electromagnetice

Noi am pus aceasta în evidenţă folosind tehnica dezvoltată de către KOROTKOV, numită GVD (gas visual discharge (descărcare vizuală în gaz)). Este una dintre tehnicile cele mai demonstrative de investigare şi de imagistică biomedicală. Este o metodă de înregistrare de semnale de luminescenţă şi de variaţii electromagnetice prin dilatare secundară a unui gaz, care permite, graţie unui software, reconstituirea pe computer a unei imagini de aură singulară şi reprezentativă pentru biologia organică şi funcţională, dar şi comportamentală a unui individ, în corespondenţă cu funcţia sa nanoferomagnetică.

4.  Cum se pot neutraliza aceste emisii?

Punerea în evidenţă a existenţei biocomunicaţiilor în cadrul viului demonstrează că acestea concură la armonia funcţiei biologice cu perenizarea acestuia şi la reproductibilitatea acestuia prin intermediul fecundităţii; acest lucru a putut fi sesizat graţie înregistrărilor şi tratamentului informaţiilor de care se dispune prin tehnicile de GVD. Prin aceleaşi tehnici a fost posibil să se singularizeze emisiile electromagnetice şi repercusiunile acestora asupra viului.

Acest test ne-a permis să găsim substanţe vegetale care vor fi capabile, prin activitatea lor chelatoare a ionului feric, să aducă la valori biologice normale degradarea excesivă a ARN-ului de transfer.

Noi am imaginat modalitatea de folosire a acestor substanţe şi de includere a lor într-un suport solid de chitosan, polimer de chitină, astfel că, tehnic vorbind, noi am fabricat sisteme redresor/rezonator.

Ideea a fost să se observe dacă prezenţa acestui dispozitiv poate în biologia moleculară să anuleze câmpurile slabe şi cu intensitate ridicată generate de către circuitele imprimate, determinând chiar oprirea dispozitivului de emisii electromagnetice. Rezultatele au fost pozitive. Experienţa s-a desfăşurat asupra unei picături de apă, a unei picături de spermă de taur, asupra unor seminţe, asupra salivei umane şi prin studiul complet al omului.

VII. Bibliografie

1. J. Stemheimer "Musique des particules elementaires, Comptes-rendus de l'Academie des Sciences (Paris) (Muzica particulelor elementare, dare de seamă în cadrul Academiei de ştiinte (Paris)), vol. 207. 1983. 2. V. A. Nekrassov "La vie sur terre". Serie "Les secrets de la nature et les decouvertes du siecle" (Viaţa pe Terra. Seria "Secretele naturii şi descoperirile secolului") M. Tver: SARL "Edition 'Triada'", 2004.